1. Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit. 2. El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept, se odihneşte în culcuşul lui. 3. "Dar voi, apropiaţi-vă încoace fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei! 4. De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg, şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii, 5. care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care junghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor? 6. În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură, şi le aduci daruri de mâncare: "Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta? 7. Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe. 8. Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşiorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul, şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei, şi iei seama la semnul lor. 9. Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe, şi te pleci până la locuinţa morţilor. 10. Oboseşti mergând, şi nu zici: "Încetez!" Tot mai găseşti putere în mâna ta: De aceea nu te doboară întristarea. 11. Şi de cine te sfiiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte, şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine. 12. Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi! 13. Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara, şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt." – 14. Şi El zice: "Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!

15. Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt. "Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite, şi să îmbărbătez inimile zdrobite. 16. Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile, şi sufletele pe care le-am făcut. 17. Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui. 18. I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. 19. Voi pune lauda pe buze: "Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da Eu îl voi tămădui! 20. Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti, şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl." 21. "Cei răi n-au pace" zice Dumnezeul meu. –